Eşti aici
×

Trotinete electrice pentru copii

Trotineta electrica inlocuieste rapid bicicleta conventionala pe listele de dorinte ale multor copii si este usor de inteles de ce: sunt suficient de rapide pentru a fi palpitante, usor de manevrat si nu sunt mai scumpe decat vehiculul obisnuit cu doua roti cu pedale. 

Asta nu inseamna ca toate trotinetele pentru copii sunt la fel. Trotineta electrica specifica copiilor este inca suficient de noua incat multe dintre detalii inca evolueaza. Ce viteza este prea mare? Ce autonomie este necesara? Care este diferenta dintre o caracteristica de siguranta si ceva care pur si simplu arata cool?

Ce trebuie luat in considerare la o trotineta electrica pentru copii?

Autonomia si viteza

Majoritatea acestor trotinete ajung la o viteza maxima de aproximativ 15 km/h, ceea ce poate nu pare mult, insa daca va ganditi ca cel mic se poate lovi de ceva cu aceasta viteza, cu siguranta veti avea o alta parere. Asadar, este obligatoriu ca cei mici sa poarte echipament de protectie corespunzator: casca, cotiere, genunchiere. Cautati o trotineta electrica pentru copii mai rapida? Atunci va sfatuim sa luati in considerare si riscurile suplimentare la care ii veti supune.

Dimensiuni si greutate

Este in general stiut ca trotinetele electrice nu sunt neaparat o alegere buna pentru copiii cu varsta sub opt ani. Asta daca luam in considerare dimensiunea trotinetelor si greutatea copilului. Unele trotinete au limita de greutate. Altele sunt pur si simplu prea mari pentru a fi utilizate in siguranta de copii. O regula generala buna care merita aplicata este urmatoarea: ghidonul trebuie sa fie mai inalt decat talia copilului, dar mult sub axilele acestuia.

Cum porneste si se opreste?

Nu exista un standard comun pentru modul de accelerare al acestor trotinete pentru copii. Unii folosesc un maner care se rasuceste pentru a accelera (la fel ca la motociclete), pe care cei neexperimentati ar trebui sa il evite deoarece in situatii de urgenta este posibil sa accelereze din greseala. Altele sunt actionate cu degetul mare, ceea ce este de obicei o modalitate mai sigura. Multe trotinete au si o functie denumita "kick start" prin care copilul trebuie sa puna in miscare trotineta si abia apoi vor putea accelera electric.

Oprirea este mai importanta decat accelerarea, asadar asigurati-va ca maneta de frana este dimensionata corect pentru mana copilului dumneavoastra. De asemenea, este esential sa va asigurati ca efortul necesar pentru a opri trotineta poate fi facut cu usurinta de copii.